Unde sunt frunzele
hrănite cu sângele
dragostei noastre?!
Unde e sângele verde
al frunzelor tinere?!.
Și apele unde sunt
Limpezi de sufletul nostru?!
Și sufletul unde e
Limpezit de tremurul de ape?!.
Unde e pasărea
trezită în zori
de șoaptele dragostei noastre?!
Unde e dragostea noastră
trezită în zori
de-al păsării cântec?.
O ceață caldă de frunze
alunecă printre arbori
și eu de ea mă lipesc, iubito,
precum atunci, precum atunci –
de faptura ta somnoroasă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o nostalgie profundă pentru o dragoste trecută, folosind imagini din natură pentru a evoca sentimente de pierdere și dor. Natura devine un simbol al amintirilor și al frumuseții efemere a relației.