De demult deprinși spre locul-osândei
să împingă câte-o-adunătură,
iute zbirii grei se plictisiră;
când și când o strâmbătură celor trei,.
sortiți pieirii, aruncau, -n mută ură.
Dar fu sus mârșava osândire
grabnic împlinită; și cum isprăviră
trândăvia-i luă în stăpânire.
Când (pătat de sânge) zise tare
unul: Căpitane, a strigat.
De pe cal răspunse șeful: Care?
și-i păru și lui cu-adevărat.
că-i strigat Elia. Cu-ncordare,
lacomi toți doreau să vadă-acum
și-i țineau la tușa care piere
un burete plin cu-oțet și fiere,
duhul să nu-și dea oricum.
Căci ei mai sperau un joc deplin
și să vină, poate, și Elia.
Dar din urmă-adânc strigă Maria
și, urlând și el, se stinse-n chin.
Sensul versurilor
Piesa descrie momentul răstignirii, accentuând suferința și chinurile celui condamnat. Zbirii așteaptă moartea, iar strigătele finale ale Mariei și ale celui răstignit marchează sfârșitul tragic.
