Stelele-n cer, deasupra mărilor, al depărtărilor, până ce pier
După un semn, clătind catargele, tremură largile vase de lemn.
Niște cetăți, plutind pe mările și mișcătoarele pustietăți
Stol de cocori apucă-ntinsele și necuprinsele drumuri de nori.
Până nu mor, pleacă-te îngere la trista-mi plângere, plină de-amor.
Stol de cocori apucă-ntinsele și necuprinsele drumuri de nori
Zboară ce pot și-a lor întrecere, veșnică trecere, asta-i tot.
Floare de crâng, astfel viețile și tinerețile trec și se sting
Orice noroc își întinde aripile, gonit de clipele stării pe foc.
Până nu mor, pleacă-te îngere la trista-mi plângere, plină de-amor
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a trecerii timpului, folosind imagini puternice din natură. Vorbitorul imploră un înger să asculte plângerea sa înainte de a muri, exprimând un sentiment de tristețe și dorință.