La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luce vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem și nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pier în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor.
În noaptea veșnicei uitări,
În care toate curg
A vieții noastre dezmierdări
Și raze din amurg.
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus
Aș vrea o dată în viață, tu, să te înalți în sus.
Și dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă privește liniștit
Cu stinsele lumini.
Și dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înțeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt..
2X
E ființa-mi tremurândă
Care trece-n infinit,
Ca un fulger fără țintă,
Ca un cap fără zenit.
Și din chinuri ce mă-neacă,
Eu sorb mirul cel curat,
Cum o lebădă se pleacă
Bând din lacul înghețat.
Și cu moartea cea adâncă
Am schimbat al vieței gând,
Am fost vultur pe o stâncă,
Sunt o cruce pe-un mormânt.
Care-i scopul vieții mele,
Întreb sufletu-mpietrit?
Ochiu-i stins, buzele mele
De dureri a-nvinețit.
În noaptea veșnicei uitări,
În care toate curg
A vieții noastre dezmierdări
Și raze din amurg.
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus
Aș vrea o dată în viață, tu, să te înalți în..
Și dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă privește liniștit
Cu stinsele lum..
Și dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înțeleg că m-ai chemat
Dincolo de mooo..
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iubirii pierdute și a trecerii timpului, folosind metafora unei stele stinse a cărei lumină încă ajunge la noi. Vorbește despre dorința de a transcende suferința și de a găsi sens dincolo de moarte, chiar și în amintirile dureroase.