Radu Gyr – Mormântul Căpitanului

De-aici-nainte, vremea se măsoară
cu trudnicele tale oseminte,
și veacul care curge peste țară
începe din cenușa ta fierbinte.
Mergi printre noi cu sfânta-ți moarte vie,
ne tămâiezi cu marea ta tăcere..
Mormântul tău e numai înviere,
prin tine luminăm de veșnicie.
Prin tine bem, setoși, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curățit de zgură..
Izvor ne ești și cină și zidire
și patrafir și cuminecătură..
Ești azima pe care-n plâns o cere
inima noastră pururea flămândă.
Ești drumul nostru către zări de miere,
ești perna pentru tâmpla fumegândă..
Ești ruga Țării pentru biruință,
mistria noastră-n aur ferecată,
dalta de foc înfiptă în credință..
Mormântul tău e viața noastră toată.
Venim lângă țărâna ta iubită,
și umbra ta, prin smirnă și balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfințită
și se preschimbă-n torțe și în spade.
Cu duhul tău – mireasmă de grădină –
ne miruim, sub zâmbet de icoane.
Culegem din mormântul tău lumină
și ne spălăm obrajii de prigoane.
Luăm un pumn de lut din groapa sfântă
și-l punem pe vechi răni de închisoare;
și rănile din noi tresar și cântă,
se fac medalii și zâmbesc în soare..
Dar de-or veni, cândva, cu pași ușarnici,
la groapa ta, miseii și viclenii,
și se vor bate-n piept cu pumni fățarnici,
slăvind lumina sfintelor vedenii,.
Mormântul tău, gemând, să se ridice
și duhul tău, țâșnind din veșnicie,
într-un năpraznic fulger să despice
pângăritoarea lor nimicnicie!.