Severă piramidă de granit,
Am fețe mohorâte și rigide,
Un monstru care tainele-și închide,
În cosmică tăcere-ncremenit.
Sub soarele pustiilor toride
Îmi arde vârful-nfipt în infinit
Și, ca un lung și glacial cuțit,
Străpunge luna pietrele-mi aride.
Solemn și hâd și rece monument,
Claustru templu dur de blocuri terne,
Eu dorm adânc, acestei lumi absent.
Dar, dincolo de somnul ce se-așterne,
În greu-mi sarcofag incandescent
Străfulgeră podoabele eterne.
Sensul versurilor
Piesa descrie o piramidă ca simbol al eternității și al izolării. Vorbitorul se identifică cu piramida, sugerând o stare de somn adânc și absență de lume, dar și o promisiune de strălucire eternă dincolo de moarte.
