Haine de temniță, roșii, cu vine ca smoala pe ele…
Mi s-au făcut carne pe oase, mi s-au făcut piele.
Din teaca lor vie nu pot să mă smulg și să fug,
fiece mușchi are-un lacăt, fiece os un belciug….
Haine de temniță, haine de flăcări și de noroi,
parcă vin din măceluri și din mocirle cu voi.
Mă văd în băltoace: sunt ca un diavol căzut de departe,
din alte tărâmuri, din lună, din vreo cometă, din Marte.
Vărgat ca jivina din jungle virgine,
m-arunc peste mine, sălbatic, în salturi feline.
Cu mlădiere vicleană de ierburi și trestii,
am pânde și lunecări în târâșuri de bestii….
Dar, după o noapte de plâns, de nesomn și de febre,
cum stau și privesc dungile voastre-nroșite și negre,
pricep: v-am stropit cu sângele meu din artere
și cu șiroaie de lacrimi și fiere…
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de captivitate și suferință profundă, sugerând o transformare dureroasă. Hainele roșii simbolizează o povară interioară, o temniță personală din care nu se poate evada, pângărite cu propriul sânge și lacrimi.