Fereastra noastră se deschide-n cer,
în aurora pură și mezină.
Sub ea, poteci cu flori de colier
se duc în zări și se întorc lumină.
Și noi cântăm în ceasul serafin
serafi de dor la geamuri de baladă.
Pe scări de trandafir și rozmarin,
grădinile se urcă să ne vadă.
Și-ntr-un amurg vor îngheța cărări
și parcurile, stinse căi de lapte.
Fereastra s-o închide către zări
și s-o deschide, grabnică, în noapte.
Sensul versurilor
Piesa descrie o fereastră ca portal între realități, o sursă de lumină și o legătură cu natura. Versurile sugerează o transformare ciclică, de la lumină la întuneric, de la viață la moarte, văzută printr-o perspectivă poetică și visătoare.