Dorm mările și asprele faleze.
Nu-i nicăieri o rană să se vadă,
dar o durere rece de zăpadă
s-a-ntins peste genuni să scânteieze.
Și parcă lacrimi mari încep să cadă
și parcă toate lumile sunt treze
și sferele pornesc să sângereze
în liniștea vibrândă ca o spadă.
Abisul, timpul, marele-ntuneric
se scoală-ncet în vechea lor treime
și bat în pulsul miezului generic.
Și tot mai pur, din via adâncime,
se-nalță plânsul cosmosului sferic
și geamătul tristeții anonime.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de tristețe și melancolie cosmică. Universul pare să împărtășească această durere, iar liniștea este una apăsătoare, vibrând de suferință.