Rabindranath Tagore – O, Pământule

O, pământule, răbdătoarea și întunecata mea mamă,
bogăția ta nu este nesfârșită.
Tu te obosești să-ți hrănești copiii;
dar hrana este rară.
Bucuriile pe care ni le dărui nu sunt
niciodată desăvârșite.
Jucăriile pe care tu le închipui pentru copiii tăi
sunt fragile.
Tu nu izbutești să mulțumești nesățioasele
noastre nădejdi.
Dar te voi tăgădui eu pentru toate acestea?.
Zâmbetul tău umbrit de către suferință este dulce
ochilor noștri.
Dragostea ta, care nu cunoaște împlinire,
este scumpă inimii noastre.
Sânul tău ne-a hrănit cu viață și cu nemurire,
de aceea veghezi asupra noastră.
De veacuri tu compui armonii de culori și de cântece
și cu toate acestea paradisul tău
nu-i decât o tristă înseilare.
Plăsmuirile tale de frumusețe sunt învăluite
în cețuri de lacrimi.
Am să-mi revărs cântecele în inima ta mută
și iubirea în iubirea ta.
Am să te ador prin faptă.
Am văzut duioșia chipului tău
și mi-e dragă țărâna ta săracă,
Pământule – Mamă!