Cu ceasuri de tristețe și amărăciune
îmi duc singurătatea. Și Cervantes doar
prieten bun îmi este, căci numai el cu har
în clipele-mi de zbucium mângâiere pune.
Natură e și viață. O minune
de platoșă din aur și din chihlimbar
rătăcitorului meu vis îi dă în dar,
fiind pentru mine lacrimi, surâs și rugăciune.
Creștin duios, hidalg îndrăgostit,
vorbește precum râul cristalin.
Astfel îl știu, astfel l-am îndrăgit,
căci împlinind în vreme un destin,
întreg pământul l-a înveselit
tristețea lui eternă de a fi divin.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și amărăciune, găsind consolare în prietenia cu Cervantes. Acesta este văzut ca o sursă de mângâiere și inspirație, un model de virtute și iubire.