Rumi – Când Voi Muri

Atunci când voi muri
Şi când sicriul va fi scos afară,
Să nu cumva să crezi
Că voi pleca din lume.
Nu plânge, nu jeli
Şi nu te întrista,
Căci n-am să cad în iadul
Vreunui monstru.
Când vei vedea că îmi vor duce trupul
Nu plânge-n urma mea
Fiindcă nu plec,
Ci doar mă contopesc cu iubirea eternă.
Iar când mă vei pune în mormânt,
Să nu îmi spui adio,
Ci adu-ţi aminte că mormântul
E vălul ce ascunde Raiul.
Mă vei vedea cum mă scufund în mormânt
Iar apoi cum mă ridic.
Cum ar putea exista un sfârşit
Când soarele apune, iar luna asfinţeşte?
Ceea ce pare a fi un sfârşit,
Ceea ce pare a fi un apus,
În realitate este doar un început,
Căci când mormântul se închide
Sufletul se eliberează.
Ai văzut tu vreodată
O sămânţă căzută pe pământ
Care să nu dea naştere unei vieţi noi?
De ce te-ndoieşti aşadar
De viaţa din sămânţa numită om?
Ai văzut tu vreodată
O găleată coborâtă într-o fântână
Care să iasă goală la lumină?
De ce să plângi atunci după un suflet
Care se poate întoarce înapoi
Aşa cum Iosif s-a întors de la fântână?
Când vei închide gura
Pentru ultima oară,
Cuvintele şi sufletul tău
Vor aparţine lumii de dincolo de timp.