Iubirea mi-a zis,
Eu mă închin lunii.
Vorbește-mi despre lucirea blândă
A flăcării unei lumânări
Și despre dulceața lunii mele.
Dar nu-mi vorbi despre nefericire
Ci spune-mi despre acea comoară
Ce rămâne ascunsă pentru tine,
Apoi rămâi în tăcere.
Noaptea trecută
Am pierdut contactul cu realitatea
Și am fost cuprins de nebunie.
Iubirea m-a văzut și a zis,
Iată-mă, am venit,
Ștergeți lacrimile
Și rămâi în tăcere.
Eu am spus, O, iubire,
Mă simt îngrozit,
Dar nu din cauza ta.
Iubirea mi-a zis,
Nu există nimic în afară de mine,
Rămâi în tăcere.
Îți voi șopti o taină la ureche
Încuviințează aplecându-ți capul
Și rămâi în tăcere.
Deodată, pe calea inimii mele
A apărut un suflet ca o lună.
Ce călătorie minunată!
Eu am spus, O, iubire,
Ce fel de lună este asta?
Iubirea mi-a zis,
Nu pune această întrebare,
Rămâi în tăcere.
Eu am spus, O, iubire,
Ce fel de chip este acesta,
Omenesc sau angelic?
Iubirea mi-a zis,
E mai presus de înțelegerea ta,
Rămâi în tăcere.
Eu am spus, te rog, arată-mi acest lucru,
Căci așteptarea mă omoară.
Iubirea mi-a zis,
Așa te vreau,
Să fii mereu în așteptare
Și să rămâi în tăcere.
Tu trăiești într-un spațiu
De imagini și iluzii.
Părăsește acum această casă
Și rămâi în tăcere.
Eu am spus, O, iubire,
Vreau să aflu de la tine,
Dumnezeu știe cum mă tratezi?
Iubirea mi-a zis,
Da, El știe asta,
Însă rămâi liniștit,
Rămâi complet în tăcere.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație mistică cu iubirea, personificată ca o entitate care ghidează și cere tăcere. Călătoria interioară este plină de întrebări existențiale, dar răspunsurile sunt evazive, subliniind importanța credinței și a acceptării misterului.