Eu chem iubirile, pe cele care, frânte și urmărite de coasa verii, înmiresmează seara cu lenea lor cea albă.
Coșmar nu mai există, dulce insomnie perpetuă. Nu mai există ură. Există numai pauza unui bal a cărui intrare e pretutindeni în negurile cerului.
Eu vin înaintea șopotului fântânilor, la finalul cioplitorului în piatră.
Pe lira mea o mie de ani nu cântăresc nici cât un mort.
Eu chem îndrăgostiții.
Sensul versurilor
Piesa este o invitație către iubire și o contemplare asupra efemerității vieții. Vorbitorul cheamă iubirile trecute și prezente, într-un cadru poetic, subliniind ideea de acceptare și depășire a suferinței.