Vulpea mea, pune-ți capul pe genunchii mei.
Nu sunt fericit și totuși tu ești de ajuns.
Sfeșnic sau meteor, pe pământ nu mai există nici inimă grea nici viitor.
Treptele amurgului îți dezvăluie murmurul, culcuș de busuioc și rozmarin, tainica înțelegere între rugile toamnei și rochia ta ușoară.
Tu ești sufletul muntelui cu povârnișuri adânci, cu stânci mute pe după buze de lut.
Să fremete nările tale. Mâna ta să închidă poteca și să se apropie perdeaua de arbori.
Vulpea mea, în prezența celor doi aștri, gerul și vântul, îmi pun în tine toate speranțele surpate pentru un ciulin victorios al lacomei singurătăți.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și căutare a speranței în natură și în prezența unei persoane dragi, în ciuda sentimentului de singurătate. Eul liric își pune speranțele într-o relație, văzută ca un refugiu din singurătatea sa.