Era frumoasă, avea ochi fragezi de copilă
Pierduți în timp și regăsită-n ochii mei
Zâmbet forțat, cu pardesiu, dantelă fină
Îngenuncheau și Zeii-n fața ei.
Ținea un corb pe-ncheietură
Și încheia sute de vieți când se sfârșeau
Ea nu vorbea, știa, tăcea din gură
Și visele-n palmă-i rămâneau.
Era puternică-i puteai citi amintirile
O atingeai dar nu aveai cum s-o atingi
Ea nu plângea pentru că-i înghețau lacrimile
Și sfârșeau mereu devorate de păcătoși și de Sfinți.
Puteai numai să o privești fermecător
Să stai și să te-ntrebi pe-un gând din nou
Ce e acest miraj amăgitor
Cine e fata din tablou?…
Sensul versurilor
Piesa descrie o figură feminină enigmatică, o muză, care este atât frumoasă, cât și puternică, dar și inaccesibilă și tristă. Ea pare să aibă o influență asupra vieții și a morții, dar este, în același timp, o prizonieră a propriului destin.