Ce-aș cere stelei mele decât să viețuiesc
întotdeauna-n preajma-ți? De ce să mă uimesc
că-n jurul tău tot timpul se-nvârt adoratori,
precum roiesc albine în preajma unei flori?
Când numai cu-o privire tu m-ai putea ucide,
la ce-ar mai fi nevoie de-o sabie și-un gâde?
Cu Draga împreună un suflu de-aș avea,
ce altceva în lume Eden aș mai chema?
Frumosule chiparos, în slăbiciunea mea,
cine să-mi dea aripi s-ajung în vârful tău?
Cel ce se-neacă, spuneți, cum s-ar putea salva,
când a iubirii valuri mereu l-aruncă-n hău?
De-aș întâlni Iubita de mii de ori – și-ar spune:
„Cine e omu-acesta? Și care-i al său nume?”.
E dulce vinul roșu, și dulce Draga mea.
Amândurora Hâfiz fidel va rămânea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o adorație profundă și un dor intens față de persoana iubită, comparată cu o stea. Vorbitorul își dorește să fie mereu în preajma ei, chiar și în suferință, și se simte copleșit de frumusețea și puterea ei.