Pe-a ochilor tăi vrajă, pe-obrajii de lalea,
pe suflul gurii tale aprinsă ca rubinul,
Pe-aroma ta suavă, pe strălucirea ta –
frumoasă Primăvară, ce-mi fascinezi Destinul,
pe prafu-atins de cale, când treci și pe pământul
de sub piciorul gingaș, râvnit de apa clară,
pe buclele ce-mbată la vremea serii vântul,
pe mersul tău asemeni cu-o pasăre ce zboară,
pe razele privirii, mai dulci ca de gaze,
pe grația ta fină, pe dulcea-ți răsuflare,
la fel cu-a dimineții, pe limpedele perle
din scrinul vorbei tale, pe-acele pietre rare,
ce-s ochii tăi – sigilii din ochiu-mi fermecat,
pe floarea din obraji-ți – tu al inteligenței,
Rozariu – pe grădină din Rai, loc colindat
din visurile mele, pe minunea prezenței,
făpturii tale-n lume – Iubito, Hafiz jură
că dacă-ntorci spre dânsul privirea ta cea pură,
nu numai tot ce are îți va sacrifica,
nu numai crez și cântec – dar însăși viața sa.
Divanul
Sensul versurilor
O declarație de dragoste profundă și admirație față de frumusețea și grația unei femei. Vorbitorul este atât de captivat încât ar sacrifica totul pentru o privire din partea ei.