Prieteni, vin, o carte și-un colț de câmp în floare:
Nu-i schimb pe nici o lume, de-aici sau viitoare.
Acel ce dă pe aur această bucurie,
e-asemeni celui care vându pe veșnicie.
Și harul și virtutea lui Iosif din Egipt.
O, vino! Scena lumii încape infinit
și pe-un smerit ca tine și-un depravat ca mine.
Voios în colț te-așează! Oricine prea puțin
e-n stare să-nțeleagă ciudatul meu destin.
Fermecătoru-mi idol un ins nedemn îl ține.
Așa mă-ncearcă Domnul. Dar inima, știi bine,
mult timp n-o să îndure ca deget de mișel
să profaneze astfel fără de preț inel.
Hafiz, bolnav e duhul acestei vremi. Cum oare
un înțelept sau doctor să-i afle vindecare?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o apreciere profundă pentru lucrurile simple ale vieții: prieteni, natură și spiritualitate. Vorbitorul refuză să schimbe această bucurie pentru bogății materiale și meditează asupra condiției umane și a căutării vindecării spirituale.