Trebuie să poți pleca
și totuși să fii ca un pom:
ca și cum rădăcina ți-ar rămâne în pământ,
de parcă peisajul s-ar mișca și noi am sta pe loc.
Trebuie să-ți ții respirația
până se potolește vântul
iar aerul străin începe a se învârti în jurul nostru,
până la jocul dintre lumină și umbră,
de verde și albastru,
își arată vechile modele
iar noi suntem acasă,
orișiunde ar fi,
și unde ne putem așeza și sprijini,
de parcă ar fi fost la mormântul
mamelor noastre.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de apartenență și identitate, sugerând că, deși ne putem schimba și mișca, rădăcinile noastre rămân adânc înfipte. Găsim confort și familiaritate în locuri și amintiri care ne leagă de trecut, simțindu-ne "acasă" oriunde ne-am afla.