Bat valuri plescăind în țărmul
Pustiu, și luna-i sus, pe mare..
Pe dună zace cavalerul
Cuprins de leneșă visare.
Ies albe nimfe din adâncuri,
Un văl ușor e a lor haină;
Crezând că doarme dus voinicul,
S-apropie de el în taină.
Întâia stă, i-admiră coiful
Cu penele strălucitoare,
A doua și-află joc cu lanțul
Și ciucurii la cingătoare..
Și, fulgerând din ochi, a treia
Îi trage spada sclipicioasă:
Proptită-n spadă mi-l privește
Și-i râde-n față, drăgăstoasă.
A patra drăgălaș s-alintă
Pe lângă el, șoptindu-i glume:
— O, de-aș putea să-ți fiu iubită,
Drag făt-frumos din altă lume!.
A cincea mâinile-i dezmiardă!
A șasea parcă nu se-ndură,
Sfios s-apleacă și-l sărută
Întâi pe ochi, apoi pe gură..
Șiret, el nu deschide ochii,
Se simte-așa nespus de bine:
Sub farmecul tăcut de lună
Se lasă răsfățat de zâne.
Sensul versurilor
Un cavaler adoarme pe o dună și este vizitat de nimfe care îl ademenesc cu farmecele lor. El, prefăcându-se că doarme, se lasă răsfățat de aceste creaturi magice.