Cunună cui? Zeiței frumuseții?
Ori, din oglinda-I, întrupării amăgire?
În largu-le nu s-or găsi poeții,
Uimindu-te că sunt avuți în plăsmuire.
Eu nu! Avută este marea fire.
Ea-n pulberi duce viața și-nsutit o scoate,
Ce tu ivești și doar într-o privire
Poetul în cuvânt reînvia nu poate.
1865
Sensul versurilor
Piesa explorează natura frumuseții și rolul poeziei în a o surprinde. Se compară frumusețea efemeră creată de om cu puterea regeneratoare a naturii, sugerând că arta nu poate egala forța vitală a lumii naturale.