Se întorc pescarii cu stelele apelor
împart bucate săracilor, înșiră mătănii orbilor,
împărații ies în parcuri la ora asta care seamănă cu vechimea
gravurilor.
și servitorii fac baie câinilor de vânătoare
lumina-și îmbracă mănuși
deschide-te fereastră-prin urmare
și ieși noapte din odaie ca din piersică sâmburele,
ca preotul din biserică,
dumnezeu: scarmănă lâna îndrăgostiților supuși,
vopsește păsări cu cerneală, înnoiește paza de pe lună.
-hai să prindem cărăbuși
să-i punem în cutie
-hai la pârâu
să facem oale de lut
-hai la fântână să te sărut
-hai în parcul comunal
până o cânta cocoșul
să se scandalizeze orașul
-sau în podul grajdului să ne culcăm
că te înțeapă fânul și auzi rumegatul vacilor
pe urmă li-e dor de viței
să plecăm, să plecăm.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și evadare în natură, îmbinând imagini idilice cu dorința de a scăpa de cotidian. Versurile sugerează o lume a visării și a inocenței, unde iubirea se împletește cu elemente ale naturii și ale vieții rurale.