(Erősödik).
Merele de la privirea mea se-nroșesc, se rotunjesc,
băieții, fetele se tăvălesc în lanul de grâu ce-ajunge la genunchi.
Eu stau pe ramul copacului înalt, îmi bălăngănesc picioarele,
râsul lor îmi răsucește buclele.
Însă fetele n-au habar, nici nu știu cât de mult le îndrăgesc.
Altfel ar veni fugind, multe sute s-ar strânge aici în jurul meu,
iar eu cu două brațe le-aș răsfira în plete frunze verzi,
mai întâi sărutate-n grabă toate și pe o parte și pe alta.
Ramul de sub mine se întărește, mă întăresc și eu în lume,
pe spinarea unui cerb cu corn rămuros va sosi cândva o fată goală.
A pornit când mi-am deschis ochii la sânul mamei,
deja de douăzeci și unu de ani
a părăsit pădurea pentru a mă-ntâlni.
aprilie 1925
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de admirație și transformare personală în contextul naturii. Naratorul își exprimă afecțiunea pentru fete și simte o conexiune profundă cu lumea din jur, anticipând o întâlnire importantă.