A cântat
Despre cum lebăda a devenit pentru totdeauna albă
Despre cum lupul a renunțat la avertismentele inimii
Iar stelele au lăsat deoparte prefăcătoriile
Aerul a renunțat la aparențe
Cu bună știință apa a amorțit
Piatra și-a abandonat ultima speranță
Iar frigul a murit fără să-și fi dat seama.
Ea a cântat
Despre cum nimeni nu mai are nimic de pierdut.
Apoi a rămas nemișcată temătoare.
Privind urma lăsată de ghearele unei stele
Ascultând bătaia de aripă a pietrei.
Și propriul ei cântec
Sensul versurilor
Piesa descrie un univers în care elementele naturii și emoțiile fundamentale renunță la esența lor, sugerând o stare de deznădejde și pierdere generalizată. Cântecul bufniței devine un ecou al acestei stări, reflectând golul și teama de a nu mai avea nimic de pierdut.