Moartea e numai o raniță pe care-o depun
la capătul drumului,
o umbră cenușiu-plumburie,
ce se topește-n lumină.
Moartea e numai plugul
ce răstoarnă pământul vieții,
pâinea tare de secară
ce ne-ață dinții.
Moartea e doar un fugar
care-o ia înainte,
un dezertor
ce ne încredințează parola.
Moartea e doar un gard de mărăcini,
în jurul unor flori de lumină:
podoaba întunecată ce ne-ngăduie
să intrăm la serbare.
Sensul versurilor
Piesa oferă o perspectivă metaforică asupra morții, văzută nu ca un sfârșit, ci ca o tranziție sau o transformare. Moartea este prezentată ca o parte integrantă a vieții, un element necesar pentru a aprecia lumina și frumusețea.