Tudor George – Stăpânul Vorbelor

Al vorbelor trufaș sunt suveran
Și gândul meu e pentru toate lege,
Se-așază-n jur cu gestul diafan
Al curtezanelor de lângă rege.
Zâmbesc suav, se-apleacă-n preajma mea
Boltind spinări și umere golașe:
Ci, doar clipind din pleoapă, aș putea
S-aleg dulci favorite ca un pașă!
Cu pas plutit alunecă prin jur
Ca flori de lotuși mari pe ape line,
Nemărginit de dragi, fără cusur,
Cu tandre reverențe, lungi feline.
Flambând din brațe danță valuri dulci
Și văluri nevăzute înfioară,
Pe-a căror pânză firavă să-ți culci
Sufletul proaspăt, inima ușoară.
Pe fire delicate de paing
Îți țes în jur meșteșugită plasă
A cărei boare numai de-o atingi
Că-ți și vrăjește pleoapa somnoroasă.
De farmec mult, se-nceață ochiul greu
Și de acele danțuri nu mai scapă
Sub bolte de cristal, precum Nereu,
Te prăbușești sub fastuoasa apă.
Al brațelor și-al pulpelor alint
Și-a rozelor satenuri și mătăsuri,
Un farmec de beteală și argint
Desfășură-n timpane și pe văzuri.
Sub volbura acestor nimfe moi
Și palide meduze răvășite
Din ranguri, flasc, te-afunzi ca un moroi
Și dansul lor copleșitor te-nghite.
Curând pe creștet îți va sta un crab
– Ca o coroană ce se ofilise –
Și ochiul tău de visător nabab
Se va topi ca scoicile deschise.
Vei rătăci prin magicul polip,
Prin negura de ape și meduze,
Prin pătimașe nimburi de nisip,
Ca stridia, cu perlele pe buze.
Iar mâna ta – neptunian trident –
Târziu de sub uitări, tânjind să scape,
Va flutura prin tot oceanul lent
Ca o eșarfă de mărgean, sub ape.