Cătunul s-a mutat tiptil, din zare,
În cimitirul lui, mai mare.
Ce s-a născut, pe rând s-a și-ngropat
Și crucile-au intrat în sat,
Viori de lemn
Încremenite într-un semn,
Și au ieșit din sat până departe,
Lăsându-i drumurile moarte.
Ia seama bine, dacă treci,
La încâlcitele și vechile poteci.
Să nu te-mpiedici de ciulini.
Morții-s acolo, ca-n cătun, vecini.
Târât în ploaie de ciubote grele,
Drumețul, noaptea, poate să se-nșele
Și, încercând cârligul pus la porți,
Să ceară găzduire de la morți.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sat care se transformă într-un cimitir, unde moartea devine parte integrantă a vieții. Versurile evocă un sentiment de melancolie și inevitabilitate, sugerând că viața și moartea sunt strâns legate în acest loc.