Din pietre sterpe și uscate
Un fir de iarbă s-a ivit,
Și vârful lui în infinit
A cutezat, străin, să cânte.
Născut dintr-un crâmpei de soare
Și o fărâmă de pământ,
Firul gingaș, curat și sfânt,
A-mbobocit și-a dat o floare.
Strivit în uliță măreață,
Secat de drumul de asfalt.
El e de felul cerului înalt,
Care șoptind îi spune și-l învață.
El, mulțumit că drept merinde
l-aduce lapte noaptea în pahar,
Se bucură când și-un țânțar
De moțu-i auriu se prinde.
Sensul versurilor
Piesa descrie fragilitatea și rezistența vieții, simbolizată printr-un fir de iarbă care crește în condiții dificile. Mesajul central este despre speranță, adaptabilitate și găsirea bucuriei în lucrurile mici, chiar și într-un mediu ostil.