Epigraf.
Stihuri, zburați acum din mâna mea
Și schiopătați în aerul cu floare,
Ca păsările mici de catifea
Ce-ncep în mai să-nvețe și să zboare.
Stihuri, acum, porniți vă scuturați,
Ca frunzele-aurite, pentru moarte.
Pustnicii tineri, triști și delicați,
Păstra-vă-vor într-un sicriu de carte.
Stihuri de suflet, dintre spini culese,
Îndurerate-n spic și-n rădăcini,
Pătrundeți, înțelese și neînțelese,
În suflete de prieteni și străini.
Și semănați, ca noaptea ce vă naște,
Sfiială și-ndoieli unde-ți cădea,
Acel ce știe, însă nu cunoaște,
Varsă-ntuneric alb cu mâna mea.
Sensul versurilor
Poezia 'Epigraf' explorează destinul versurilor odată ce părăsesc autorul, asemănându-le cu păsări fragile sau frunze moarte. Ele sunt menite să pătrundă în sufletele oamenilor, semănând atât lumină, cât și îndoială, reflectând complexitatea cunoașterii și a creației.