Carte frumoasă cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaș cumpănită;
Ești ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au deschis.
Ești ca vioara, singura ce cântă
Iubirea toată pe un fir de păr,
Și paginile tale, adevăr,
S-au tipărit cu litera cea sfântă.
Un om de sânge ia din pisc noroi
Și zămislește marea lui fantomă
De reverie, umbră și aromă,
Și o pogoară vie printre noi.
Dar jertfa lui zadarnică se pare,
Pe cât e ghersul cărții de frumos.
Carte iubită, fără de folos,
Tu nu răspunzi la nicio întrebare.
Sensul versurilor
Poezia explorează frumusețea și complexitatea unei cărți, dar și dezamăgirea că aceasta nu oferă răspunsuri concrete. Cartea este văzută ca o creație artistică minunată, dar în cele din urmă, inutilă în căutarea adevărului.