Ceaslovul de la parastas
Îl răsfoiesc întâiași dată
O foaie-n mijloc i-a rămas
De patru veacuri netăiată.
E carte copiată de diac,
Și scrisă-n alburi cu vopsele,
Garoafe, păpădii și flori de mac,
Într-un chenar de mușețele.
Ghicesc prin rânduri, ca prin site,
Un nume vechi de cititor,
Semnat cu slove ruginite:
Ieromonahul Nicanor.
Dar colțul paginii mă poartă
Și-o urmă de-altă semnătură,
Când mâna lui, de mult fusese moartă;
Trecut pe buze și uitat în gură
La fostul hram de sărbătoare:
Buricul degetului mare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o conexiune profundă cu trecutul spiritual, evocată prin intermediul unui ceaslov vechi. Descoperirea unor urme lăsate de cititori anteriori creează o legătură emoționantă cu istoria și credința.