Astăzi, soarele, prin ceață
S-a născut din haos, mort,
Pe-nserată dimineață
Cenușie ca un cort.
Pe când sufletu-mi coboară
Melancolic pe-amintiri –
Ca o pulbere ușoară
Cu bolnave licăriri,
Peste mobile din care
Se deșteaptă mucegai trezit,
De pe foi ce-au putrezit,
Prin unghiere de sertare.
Orologiul, ploaia-n urmă,
Și cu inima-ntr-un ritm
Bat secundele ce-n turmă
Nencetat au murit.
Și ce liniște se-așterne!
Și cum sufletul se-aude
Scuturând din aripi ude
Peste brumele eterne!
Dintr-a mea singurătate
Las în voie vremea vie,
Și cum nimeni nu mă știe
Printre veacuri sfărâmate
Pribegesc ca o stafie.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de melancolie și singurătate, reflectând asupra trecerii timpului și a amintirilor. Naratorul se simte izolat și pierdut în mijlocul veacurilor, ca o stafie.