Crâșmărița haiducească,
Cu catrința de mătasă,
Care-mi cunoști dragoștile
Și-mi așterni podinile,
Potera de m-o cață,
Arată-le durda mea!
Spune-le că-s mort de mult
Și c-ascult de sub pământ
Viscolele foșcăind,
Peste vârfuri de molid!
Frunzuliță lemn curat,
Arată-le c-am mușcat
Dintr-un gât de om bogat
Ș-am murit înveninat!
Sensul versurilor
Un haiduc, aflat pe moarte sau deja mort, își amintește de crâșmărița care îi cunoștea secretele și cere naturii să ascundă adevărul despre moartea sa violentă. El mărturisește că a murit după ce a ucis un om bogat.