Nicolae Labiș – Poetica

Eu trec prin ploaie și mă pierd pe vânt,
Destram furtuni, dar tot furtună sunt.
Mă-mpart arzând, spre tot ce-mi aparține.
Vorbesc de foc, și focul e în mine.
Zidesc culori, dar zidul stă să cadă.
Lovind în ierni, mi-e milă de zăpadă,
Și sunt doar spadă între rău și bine;
Mă tem de foc, și focul e în mine.
Scot unde frânte din izvorul viu,
Alerg pe gând, și tot ajung târziu;
Ce flacără în seama ei mă ține?
Vorbesc de foc, și focul e în mine.
Știți voi cât cheltuiește un copac
Să-i facă anotimpului pe plac?
Dar frunzele-i rămân mereu străine –
Mă tem de foc, și focul e în mine.
Dă-mi, inimă, căldura necesară,
Peste cuvinte să se facă vară,
Și cer cu cer în cântec să se-mbine,
Vorbesc de foc, și focul e în mine.