Mă bucur să-mi umplu părul cu voi, frunze de toamnă,
să fug prin pădurea nebună, căzând și râzând, și să-mi zgârii
obrazul, în scoicile voastre scorțoase. Mă bucur să-mplant
în toamna roșcată strigătul meu adânc, singuratic,
sub bolțile pline de aer uscat, de foșnet de vânt,
să fug, să cad și să râd pe pământul împodobit
de galbenul tău sărut cu o mie de buze, toamnă!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o bucurie profundă resimțită în mijlocul naturii toamna. Vorbitorul se lasă purtat de frumusețea și energia pădurii, găsind o conexiune specială cu elementele naturale.