De pierdem prospețimea slovei, or
Firescul simțămintelor, nu-i oare
Precum și-ar pierde setea de culoare
Și văzu-un pictor, glasul – un actor?
Nu te căzni să duci în țintirim
Ce-ți dăruiră cerurile, însă:
Sortiți am fost să fim nu zgârie-brânză,
Ci mână spartă, tot ce risipim.
Te du și află, orbii vindecând,
În ceasul greu, perfida răutate
A ucenicului ce-ți fuse frate,
Și nepăsarea omului de rând.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o pierdere a esenței și a frumuseții vieții, comparând-o cu pierderea culorii pentru un pictor sau a vocii pentru un actor. Versurile îndeamnă la descoperirea adevărului și la vindecarea suferinței, în ciuda răutății și a indiferenței.
