Nu se mai văd focurile jucând pe comori.
Cineva bate cuie într-o aripă albă.
Caii nopții aleargă singuri pe câmp.
O fată își piaptănă părul
și vântură gânduri,
și se tânguie sieși.
Nu mai e nimeni
pe toată întinderea goală unde aștept.
Încerc să pipăi rănile drumului,
până în piscul unei dureri
fără moarte.
Între mirări stelare
lovindu-te cu fruntea de margini.
A spera cu puterea neodihnitelor mări.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de singurătate și așteptare într-un loc pustiu. În ciuda durerii și a obstacolelor, există o perseverență de a spera, alimentată de o forță interioară imensă.