Cât de departe căile s-au dus,
Câmpia în lărgime nu încape,
La ce-nălțimi de proaspetele ape
Cocorii mână drumul lor de sus.
În primăvară – cheamă, vrei nu vrei
Ei strigă tot mai vii pe întrecute
Iar jocuri de iubiri din anii cei
Eu văd aici.. Dar nu cele trecute.
Pe râul lângă mal aceleași flori,
Aceleași flori.. dar altele sunt fete
Nu pot să le vorbesc pe îndelete
Ce seri am cunoscut aici și zori.
Fug ele necăjindu-mă cu râs
Strig: Încotro? Unde fugiți voi oare?
Priviți ce nuferi fragezi în culoare!
De parcă-ascultă cineva ce-am zis.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a amintirilor, folosind imagini din natură, în special nuferii, ca simboluri ale frumuseții efemere. Naratorul contemplă schimbările din prezent comparativ cu trecutul, simțind o oarecare melancolie.