Prin copacii din bălți potopi răsăritul prin toate,
Vine octombrie și cocorii deodată apar!
Mă deșteaptă chemând buciumările lor înălțate
Peste sate și mlaștini rămase în urma lor iar.
Peste toată Rusia ca vestirile din pergamente
Ei declară înalt al vestegirii soroc,
Tot ce sufletu-a strâns și din secole și din momente
Glasul lor îl exprimă precis în orișice loc.
Din Rusia întreagă le flutură palme unite,
Iară strigătul lor ce cutremură de suferinți
Lămurește din cer și ca mit și ca vorbă fierbinte
Și bahne uitate și câmpii în frig zgribuliți.
Zboară, zboară cocori! Deschide-ți în grabă ieșirea!
Grăbiți să-i aveți pe ai voștri înalți în privit!
Și orfane se simt și inima precum și firea
Și muțim, noi nicicând nu vom spune așa și atât.
Sensul versurilor
Piesa descrie sosirea toamnei și apariția cocorilor, simboluri ale melancoliei și ale dorului. Versurile exprimă un sentiment de pierdere și de tăcere în fața frumuseții naturii și a trecerii timpului.