Actul scrisului este un act de rememorare, iar nu o acțiune, atunci când el se exercită în mod grav și fundamental. Ideile care vin în timpul scrisului sunt idei minore detestabile. A-ți exprima în mod coerent o idee sau un sistem de idei, înseamnă a face întrucâtva experiența infernului.
a. a avea senzația că înțelegi ceva și a trăi acest lucru pe care-l înțelegi.
b. a uita în mod spontan ceea ce ai înțeles în secunda în care timpul înțelesului s-a consumat prin el însuși.
c. a încerca să-ți aduci aminte ceea ce ai înțeles – iată calvarul.
d. a reconstitui noțional ceea ce nu ține de noțiune. (..).
Înclinăm să credem că literatura își are la origine:
a. încercarea de a acoperi zonele neînregistrate senzorial ale naturii.
b. dorința de a supraviețui prin cuvinte, dedusă din nepuțința de a supraviețui în mod direct, prin sciziparitate. (..).
(din „Logica ideilor vagi”)
Sensul versurilor
Textul explorează natura scrisului ca act de rememorare și dificultatea de a înțelege și reține idei. Se reflectă asupra originii literaturii ca o încercare de a acoperi zonele neexplorate și de a supraviețui prin cuvinte.