Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea,
și eu am crezut-o, pentru că devenea
mai grea sau mai ușoară după voie
asemenea păsărilor în zbor.
Alergam în sus pe scările de beton
și ea ridica din îmbrățișarea mea
doi ochi lucioși, argintii,
spre un cer inventat chiar atunci.
Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.
Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea.
Alergam în sus. Scara de beton
se sfârșise demult. Și clădirea.
Trecuserăm și de viitor. Cuvintele
rămăseseră în urmă. Și poate nici noi
nu mai eram.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare onirică și amintiri idealizate ale unei relații. Naratorul și partenera sa par să transcenda realitatea, pierzându-se într-un vis comun unde trecutul și viitorul se contopesc.