Tu crezi, ceva fără de tine,
nici timpul n-ar avea vechime,
ci numai, numai alergare
peste strada principală, mare.
Şi-ar slăbi şi catedrala,
m-ar bate-n piron sandaua
şi-aş şchiopăta pe loc, pe loc,
cum şchiopătează-naltul plop,
mai gutuindu-mă cu-n măr,
mai păruindu-mă cu-n adevăr.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra importanței unei persoane în viața naratorului, sugerând că fără acea persoană, timpul și reperele familiare și-ar pierde din semnificație. Versurile evocă un sentiment de melancolie și contemplare asupra trecerii timpului și a valorii adevărului.