Atâta să nu uitați:
că el a fost un om viu,
viu,
pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitați
că el a băut cu gura lui, –
că avea piele
îmbrăcată în stofă.
Atât să nu uitați, –
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină.
Atât să uitați! Numai atât, –
că El a trăit,
înaintea noastră..
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitați!
Sensul versurilor
Piesa subliniază umanitatea lui Eminescu, cerând să nu fie uitat ca om, dincolo de statutul său de geniu. Se insistă pe ideea că a fost o persoană reală, cu nevoi și experiențe umane.