Și ceea ce nu există poate să moară,
la fel ca viața unui animal boreal
despre a cărui stare crepusculară
n-am știut niciodată nimic.
El apărea câteodată
în felul tău de a merge,
dar prea somnolent era ca să-l văd.
El cânta uneori în privirile tale
când te uitai prin mine
spre propria mea adolescență.
El îți prelungea uneori mâna
El îți adăuga mirosul
cu suavul miros al descompunerii
unui schelet de fulg de zăpadă.
Niciodată nu i-am simțit prezența
nici măcar în această secundă
când înfrigurat deodată sunt solidar
cu tot ceea ce nu există.
Vai, chiar și ceea ce nu există poate să moară.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea existenței și chiar a non-existenței, printr-o metaforă a unui animal boreal. Vorbește despre pierdere, amintiri și o conexiune cu ceea ce nu mai este, generând un sentiment de melancolie profundă.
