Să vezi ce poți să vezi doar cu genunchiul
aproape c-aș avea păreri
să dorm cum doarme-n sine o tăcere doar mișcându-l
aproape că-aș crede-n învieri
să mergi la valea văii cum Canopus,
steaua cea galbenă și fixă
mai că aș scrie vreun opus
mai că aș zgâria vreo obeliscă
un țip în fruntea nimănui nesângeros
pe nici un fel de frunte și de cruce
stau singur și nevorbitor și somnoros
și n-aș pleca dar tot m-aș duce
Sensul versurilor
Piesa explorează introspecția și stările contradictorii ale existenței umane. Vorbitorul contemplă lumea și sinele, oscilând între dorința de a rămâne și nevoia de a pleca, între credință și îndoială.