Și totuși asta rămâne cel mai important,
vechiul copac pe care l-au mai văzut și alții,
femeia dintâi, pe care-au mai iubit-o și alții,
piatra dintâi, pe care-au mai împietrit-o și alții.
Și totuși asta rămâne cel mai important,
că nu te mai poți întoarce,
pentru că te-au întors alții,
mereu alții și alții și alții,
încât „tu” nu îl mai recunoaște pe „tu”,
și trec unul pe lângă altul, amestecându-se cu alții.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema pierderii de sine prin influența constantă a celorlalți. Vorbitorul reflectă asupra imposibilității de a se întoarce la sinele inițial, fiind transformat de interacțiunile cu lumea exterioară.