Te-ai deșteptat, dar ochii ți-s plini de vis,
Ca-n faptul zilei două corole de narcis.
Mă tem să nu te smulgă vreo zbatere de vânt,
Cum rătăcești cu gândul departe de pământ….
Pustie mi-ar fi viața și cântecul pustiu,
Și pentru ce pe lume aș zăbovi – nu știu.
De nu mi-ai fi stăpână pe-al inimii cuprins,
Ca floarea sângerie pe piscul neatins!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și devotament, comparând persoana iubită cu o floare rară și prețioasă. Viața naratorului ar fi goală fără această persoană, care îi stăpânește inima.