Ferice de acela ce și-a răpit iubita
Când soarele pe dâmburi, departe, a-nserat!
Căci puntea ce-o trecură-n doi pe-nserate,
E către vale dusă de apele umflate.
Zăpada se așterne peste câmpia largă,
De pe cărare urma fugară să le-o șteargă…
Iar ei, fără sfială se plimbă prin grădină
Și-și dăruiesc sărutul chiar ziua, pe lumină!
Sensul versurilor
Piesa descrie o dragoste pasională și secretă, în care doi îndrăgostiți evadează din convențiile sociale pentru a-și trăi iubirea liber. Ei găsesc fericirea în gesturi simple, în mijlocul naturii, sfidând obstacolele și bucurându-se de fiecare moment împreună.