Dac-ar fi departe să mă sting de dor,
Pe străine plaiuri, în străin mohor.
Dac-o fi, iubito, moartea să mă piardă,
Taie-ți o șuviță și-i dă foc să ardă.
Ca să-ți lumineze ca o lumânare,
Pașii tăi de jale, noaptea pe cărare.
Și de-o fi să-mi afli urma și s-ajungi
Iarăși pân’ la mine, după ceasuri lungi,
Vei dori – știu bine – brațele să-ntinzi,
Ca odinioară, gâtul să-mi cuprinzi –
Dar vei plânge-amarnic, clătinată-n vânt,
Sărutându-mi piatra rece pe mormânt.
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii
Sensul versurilor
Poezia exprimă durerea despărțirii și anticiparea morții. Persoana iubită este îndemnată să păstreze o amintire simbolică (o șuviță) și să își exprime jalea la mormântul celui dispărut.